Şcoală…

În sfarşit în faţa iubitului meu laptop!!! După o săptamână plină ca asta singurele lucruri care mă mai relaxează sunt o cană cu ceai cald (sa îmi îmbune corzile vocale), acorduri blânde pe fundal, laptopul şi călduroasa mea păturică.

Săptămâna trecută am fost întrebată de o prietenă de şcoală dacă aş vrea să public ceva pentru revista şcolii. Am acceptat bucuroasă negândindu-mă intens la faptul ca inspiraţia mea îmi va juca feste. Vineri seara în timp ce îmi storceam creierii am primit mesaj de la aceeaşi persoană cam pe când va fi gata şi despre ce voi scrie. Sincer?! Habar nu aveam! În cap mi se învarteau enşpe mii de idei, dar niciuna nu se lega de cealaltă aşa că m-am dat batută. Trecuse şi ziua de sâmbătă, iar duminică înainte să mă trezesc mă visasem cum scriam o compunere ca temă. Fraze întregi erau rostite în mintea mea. După ce m-am trezit nu am ezitat nicio secundă să nu le notez în agenda mea de notiţe literare. Spre seară m-am pus pe scris în mod serios; nici nu trebuia să mă opresc din scris ca să îmi găsesc idea.

Vârtej

      Fără să te gândeşti, gânduri îţi vin în minte, imagini nepreţuite ale idilei din această vacanţa de vară. Ce frumos e să fii tânăr! Citesc, cu lacrimi în ochi, mesajele primite atunci. Cuvintele înceţoşate de lacrimi afişează momente petrecute acolo. Acolo, nici numele locului nu îl mai pot rosti. Aşa de mult vreau să păstrez totul ca pe un vis.
      Ma uit în jur să nu vină mama; am căştile în urechi şi nu o pot auzi. Ascult melodia mea preferată de la Sia, She wolf. Ce versuri, ce voce! Pielea mi se zbârleşte şi încerc să trec peste amintirea aceste veri. Mă uit la ceas. 00:01. Sunt în ziua de mâine. Am mai supravieţuit încă 24 de ore. Timpul nu se măsoară crescător, de aceea nici nisipul din clepsidră nu curge în sus. Mă descompun în sute şi mii de piese. Sunt ca un puzzle. Încerc să mă refac, dar îmi dau seama că doar somnul mă va aduce la normalul patologic al vieţii. Viaţa e un haos, o nebunie totală. Cine spune că nu e aşa, e un om normal. Bineînţeles, noi, adolescenţii, avem impresia ca am trăit atât de mult şi am văzut de toate…
      00:02 Timpul se scurge încet. De ce am impresia ca am un deja-vu? Întotdeauna m-am considerat o clarvăzătoare din această cauză. Ce minciuna!
      Pun capul pe pernă. Încerc să adorm, dar un ochi îl ţin deschis; poate va veni Moş Ene şi îl voi vedea. Moş Ene…până la urmă cine e el? Aducătorul de somn şi vise… Hmm, la mine aduce doar gânduri.
      Sapă! Mai adânc, mult mai adânc. Vezi? E o scânteiere. De acolo gândurile izvorăsc ca aurul lichid.
     Mergi! Mai departe, mult mai departe. Nu are rost să priveşti în urmă. Nimeni nu te ia în seamă.
     Iubeşte! Mai patimaş, mult mai patimaş. Simţi cum inima îţi creşte? Într-o bună zi va fi atât de mare şi va bate atât de tare încât ve avea impesia ca îţi vei lua zborul.
      Făureşte-ţi un drum pe care să îl parcurgi la nesfârşit, dar să nu fie acelaşi. Vezi că poţi? Ziua de mâine a fost la fel ca cea de azi? E un paradox să spui ca da. Mâine nu e sinonim cu azi, mâine e viitor şi azi e trecut şi prezent.
      Câtă naivitate! În lumea aceasta fiecare are sentimente. Ce sunt acestea? Au formă proprie, culoare, gust, miros? Sunt la fel ca aerul; nu le poţi vedea, simţi sau gusta, dar nu poţi trăi fără ele.
      00:04 Casc. Îmi e puţin somn. Cred că ar fi cazul să opresc melodia care se repetă de mai bine de o oră şi să sting becul. Ce lene îmi e să întind mâna până la întrerupatorul lămpii. Întuneric. Singura sursă de lumină sunt felinarele din curte. Luna şi stele nu se zăresc. E înnorat. Probabil c-o să plouă. Ce urât!
      00:05 Gata! Mă pun să dorm. Nu, nu pot adormi… Am primit un mesaj. E de la el! Cât am asteptat…! Il citesc şi recitesc de cel puţin zece ori înainte să îi răspund. I-am răspuns. Acum aştept…aştept… a trecut o veşnicie! Poate a adormit. Când să aţipesc, modul silenţios al telefonului a devenit de-odată asurzitor. Mesaj. Răspund alene scriind ca încheiere “Îmi e prea somn, vorbim dimineaţă. Noapte bună!” Întorc telefonul cu ecranul în jos şi închid ochii.
      Adorm…

 După toate acestea am mai avut câteva teste, iar profesorul de muzică ne-a luat la repetiţii pentru ziua de mâine. Corul Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”  va cânta la Biblioteca Astra de la ora 18. Până atunci fac parte dintr-un proiect cu nişte studenţi francezi. Tare curioasa sunt să văd despre ce e vorba; voi afla mâine între orele 12 şi 17. Da, e mult!… Noroc că sunt învoită în restul zilei de la ore.

O seară faină!